Tort aromat cu crema de branza si ciocolata
Si daca tot v-am spus cat de mult iubesc cardamonul, nu puteam rata ocazia sa nu fac si un tort cu aroma de cardamon.
Ingrediente pentru Tort aromat cu crema de branza si ciocolata:
blat:
- 150 ml lapte
- 3 linguri melasa
- 200 ml ulei
- 375 gr faina alba
- 1 plic praf de copt
- 1 lingurita bicarbonat de sodiu
- 300 gr zahar
- cardamon pudra
- 300 ml lapte batut
- 3 oua mari
- esenta de rom
- 2 linguri cacao
crema:
- 250 gr unt 82% grasime
- 500 gr crema de branza
- 200 gr ciocolata neagra
- 4-5 linguri zahar pudra
- 200 gr frisca
- esenta de rom
Mod de preparare pentru Tort aromat cu crema de branza si ciocolata:
Mai intai preparam blatul.Punem laptele si melasa intr-o craticioara la foc si amestecam pana melasa se topeste bine. Dam craticioara jos si lasam sa se raceasca.
Masuram ingredientele uscate si le cernem intr-un castron. Amestecam usor.
Intr-un vas adancit mixam bine ouale, uleiul, iaurtul, romull si laptele cu melasa.
Adaugam ingredientele umede peste cele uscate si amestecam bine compozitia.
Turnam compozitia cat mai egal in 3 forme de tort identice tapetate cu hartie de copt. (daca nu avem trei coacem pe rand in aceeasi forma).Coacem blaturile la 180 de grade aprox 20-25 de minute.
Pentru crema punem ciocolata intr-un castron la bain marie si amestecam pana se topeste, apoi o lasam sa se raceasca.
Mixam bine untul la temperatura camerei, apoi adaugam crema de branza scursa, romul si ciocolata topita. Punem zaharul pudra(mai mult sau mai putin) in functie de cat de dulce ne dorim crema.
Batem frisca bine si o adaugam la crema.
Montam tortul alternand blaturile cu straturi de crema. Ornam cu crema de branza sau dupa preferinte. Dam tortul de rece pana in momentul servirii
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu