Recent Posts

duminică, 1 mai 2016

Pasca cu ciocolata

Pasca cu ciocolata



Pasca cu ciocolata

In fiecare an de Paste fac pasca. Anul acesta am vrut sa schimb putin ideea si am facut o pasca cu ciocolata si stafide. Este delicioasa si o sa fie savurata imediat de familie si nusafiri.

Ingrediente pentru Pasca cu ciocolata:
Blat:
  •   500 gr faina
  • 25 gr drojdie
  • 125 ml ulei
  • 50 gr unt
  • 150 gr zahar
  • 375 ml lapte
  • 2 galbenusuri+1 ptr uns
  • arome(coaja de portocala ,lamaie ,vanilie)
  • 100 gr stafide
  • 2 linguri rom
Umplutura:
  • 3 oua
  • 100 gr zahar
  • 150 gr ciocolata neagra
  • un praf de sare
  • 1 lingura rom
  • 1 lingura cacao neagra
  • zahar pudra pentru ornat

Mod de preparare pentru Pasca cu ciocolata:

Preparam  maiaua frecand drojdia cu o lingura zahar,putin lapte caldut si faina pana capata consistenta unei smantani .O lasam la cald sa dospeasca.Cernem faina ,facem o adancitura la mijloc in care punem restul de zahar ,galbenusurile,restul de lapte,aromele.Framantam  pana nu se mai lipeste de maini,apoi  adaugam  uleiul si untul. Framantam  pana se incorporeaza complet si o lasam  la cald ,acoperita cu un prosop pana isi dubleaza volumul.Intre timp inmuiem stafidele in rom ,amestecand din cand in ele , apoi, cand aluatul si-a dublat volumul, le incorporam in aluat, omogenizand bine.
Pasca cu ciocolata
Luam 1/3 din aluat si il punem deoparte. Tapetam o forma rotunda de 26 cm diametru cu hartie de copt. Intindem restul de aluat(2/3) pe fundul  formei si usor in sus pe pereti.
Aluatul pe care l-am oprit il impartim in doua parti egale pe care le intindem  subtiri si le impletim. Punem impletitura  de-a lungul peretilor si lasam pasca sa creasca putin. 
Intre timp  mixam ouale intregi  cu un praf de sare, zaharul pana isi dubleaza volumul, apoi incorporam ciocolata rasa, romul si cacaua.Omogenizam si turnam compozitia in tava. Dam tava la cuptor la temperatura medie aproximativ 50 minute.

Am respectat intocmai procedeul dupa reteta pe care o aveam, insa  am constatat ca aluatul de pe margini a fost acoperit de ciocolata si nu s-a mai vazut, asa ca data viitoare voi intinde aluatul pe pereti pana la jumatatea formei, voi turna crema de ciocolata, apoi voi pune deasupra impletitura de aluat.

Scoatem pasca, o lasam sa se raceasca si o pudram cu zahar inainte de servire.

Pasca cu ciocolata

Pasca cu ciocolata

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...